Motivul pentru care viitoarele generații smartphone ar putea fi chiar mai scumpe decât cele de acum


De-a lungul timpului, costul dispozitivelor smartphone și al electronicelor de consum a tot crescut, în ecuație intrând tot felul de factori precum tehnologiile tot mai complexe și multitudinea de componente necesare, inflația care afectarază în mod permanent toate valutele folosite și, până la urmă , lăcomia producătorilor care și-au alocat marje de profit mai mari, pe măsură ce interesul consumatorilor a tot crescut.

Vestea proasta este că motivele pentru care electronicele de consum se scumpesc sunt multiple și vin toate direcțiile sus-menționate. Astfel că perspective ca prețurile să revină la valorile cu care ne-am obișnuit anii anteriori nu sunt deloc încurajatoare.

De ajutor nu este nici faptul că principalii de furnizori de semiconductoare devin tot mai puțini la număr, iar jucătorii rămași încep să-și împartă zone de influență, negociind în mod mai mult sau mai puțin legal contracte nu tocmai nu cli mai avantajoase cu care încotro să se îndrepte.

Potrivit unui raport preluat de publicația Bloomberg, Samsung negociază „la sânge” contractele cu potențialii clienți, argumentând prin capacitatea de fabricație limitată, care nu poate fi completată nici apelând la alți fabricați (ex. TSMC), deja complet rezervați cu comenzi rămase de onorat .

Altfel spus, condițiile tot mai dificile din industrie au toate șansele să auge la scumpirile deja resimțite pe mai toatred piața electrónica de consumo, ivcepând cupozitive smartphone de ulttim -generați pân ă ict fech ultuate totu- compiTiates ult -prodiNeDeMiTiOD CUITA TOMITA ÚTITO CILE șE PROCTUIT de semiconductores esenciales.


Source: Go4IT by www.go4it.ro.

*The article has been translated based on the content of Go4IT by www.go4it.ro. If there is any problem regarding the content, copyright, please leave a report below the article. We will try to process as quickly as possible to protect the rights of the author. Thank you very much!

*We just want readers to access information more quickly and easily with other multilingual content, instead of information only available in a certain language.

*We always respect the copyright of the content of the author and always include the original link of the source article.If the author disagrees, just leave the report below the article, the article will be edited or deleted at the request of the author. Thanks very much! Best regards!